Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele PNŢCD Suceava, fostul senator Petru Juravlea, împreună cu secretarul general al PNŢCD Suceava, Liviu Nicola, au luat parte, joi, la conferinţa de presă a PNL şi au anunţat că 80 la sută din organizaţia suceveană sprijină necondiţionat candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţia României.
El a menţionat că în judeţul Suceava, PNŢCD are şapte sute de membri.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că a semnat un protocol de colaborare cu PNŢCD-Sârbu, în vederea sprijinirii sale la prezidenţiale, în urma căruia va fi încheiată o alianţă electorală pentru viitoarele alegeri şi vor fi desemnaţi specialişti ai PNŢCD când PNL revine la guvernare.