Intră acum și în grupul de
Reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale UDMR, PNG-CD, PRM şi Alianţa Socialistă, care au reprezentanţi în secţiile de votare, au semnat luni un protocol anti-fraudă pentru asigurarea unor alegeri prezidenţiale corecte. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Donţu, care a precizat că până la sfârşitul săptămânii, încă două formaţiuni politice vor adera la această acţiune iniţiată de PSD. „Este vorba de unificarea eforturilor pentru prevenirea fraudării alegerilor în judeţul Suceava”, a explicat Donţu, care a subliniat că semnatarii protocolului vor monitoriza acţiunile reprezentanţilor PD-L.
El a precizat că juriştii PSD Suceava au întocmit deja formulare tip pentru sesizări, pentru întâmpinări, pentru contestaţii şi pentru plângeri penale care vor completate şi depuse în funcţie de situaţiile sesizate. „Dorim să oferim românilor alegeri libere şi corecte”, a conchis Donţu.