PNL Suceava acuza administratia PD-L a municipiului de lipsa de patriotism (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„Lipsă de patriotism” şi „lipsă de respect”. Acestea sunt acuzaţiile lansate joi de liderul liberalilor suceveni, Ştefan Alexandru Băişanu, la adresa conducerii PD-L a municipiului Suceava, care ar fi scos de pe stâlpii din oraş steagurile României şi ale UE, ce erau arborate pe străzile principale, pentru a putea monta în schimb afişe electorale cu Traian Băsescu.

„Toate steagurile au fost date jos pentru a face loc chipului minunat al preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Băişanu.

Totodată, preşedintele PNL Suceava a mai arătat că a constatat cu „surprindere” că s-a ajuns atât de departe cu „portocalizarea” judeţului încât au fost înlocuite plăcile albastre pe care sunt înscrise cu alb numele instituţiilor de stat şi au fost montate plăci portocalii. „Toate însemnele administraţiei locale sunt scrise cu negru pe fond portocaliu”, a spus Băişanu, adăugând că până şi Prefectura Suceava a devenit portocalie. „Mă îngrijorează că vom ajunge să avem asupra noastră ceva portocaliu pentru a cumpăra un litru de lapte”, a subliniat Băişanu.

În replică, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PD-L, primarul Ion Lungu, a declarat că afirmatiile lui Băişanu au doar caracter electoral. El a negat că steagurile cu însemnele României şi UE au fost date jos pentru a face loc panotajului cu Traian Băsescu, menţionând că acestea se înlocuiesc anual. „Steagurile erau deteriorate. În fiecare an, înainte de 1 Decembrie, înlocuim aceste steaguri”, a ţinut să clarifice Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de