Mirza insista ca ajutoarele UE trebuie distribuite in mod „corect” si „egal” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul social-democraţilor suceveni, senatorul Gavril Mîrza, a ţinut să-i transmită luni lui Gheorghe Flutur că PSD nu a solicitat niciodată să fie pe lista de ajutoare şi nu ar accepta niciodată să fie pe o listă la mila unora precum Gheorghe Flutur. „Îi atrag atenţia domnului Flutur că PD-L se află pe lista de la Comisia Europeană pentru că totul se portocalizează. Inclusiv distribuirea zahărului şi a făinii se face în pungi portocalii. Se află şi pe lista ajutoarelor consilierilor locali PD-L, cărora le-a solicitat imperativ să contribuie la campanie cu 30 de milioane lei vechi. La fel, pe lista şefilor de servicii deconcentrate, cărora li s-au cerut ajutoare pentru campanie. Pe lista celor care realizează investiţii în judeţul Suceava sau pe lista fondurilor guvernamentale”, a arătat Mîrza.

El a declarat în cadrul conferinţei de presă că Guvernul Boc a mai găsit fonduri pentru a aloca primăriilor cu primari PD-L şi s-a întrebat de unde au mai fost găsiţi bani, în condiţiile în care Guvernul susţine că este nevoit să facă economii. „Nu ştiu de unde aceşti Iosefini, făcători de bani, dau din degete şi scot fonduri”, a spus Mîrza.

Senatorul sucevean a arătat că au mai fost alocaţi 4.985.000 de lei pentru 86 de localităţi, din care 58 sunt cu primari PD-L şi doar 28 au primari de alte culori politice, dar sunt localităţi unde PD-L insistă la primari ca să facă în aşa fel ca PD-L să ia voturi multe în localităţile respective.

Totodată, Mîrza a spus că ajutoarele destinate persoanelor aflate în dificultate sunt date doar în localităţile cu primari PD-L şi a subliniat că aceste ajutoare nu sunt de pe moşia lui Gheorghe Flutur care are puterea să le împartă cum doreşte. „Sunt ajutoare de la CE destinate persoanelor aflate în dificultate. Nu sunt de pe moşia lui Flutur Gheorghe, nici de pe moşia lui Boc, nici de pe moşia lui Băsescu Traian. Trebuie să fie distribuite în mod corect şi egal, nu după buna vrere a lui Flutur Gheorghe, care vremelnic se află în această funcţie de preşedinte al CJ”, a conchis preşedintele PSD Suceava.


Intră acum și în grupul de