„Comisarul” Ciolos starneste admiratie si la nivelul lui Gheorghe Flutur


Intră acum și în grupul de

Desemnarea unui comisar român pentru Agricultură este o recunoaştere din partea UE că România este o ţară cu potenţial agricol, cu populaţie preponderntă în mediul rural şi care are nevoie de programe de dezvoltare, consideră fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, care a apreciat că „dobândirea comisarului pentru Agricultură este poate cea mai mare victorie a României după integrarea în Uniunea Europeană”.

El şi-a exprimat aprecierea faţă comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, care a fost consilier al său în mandatul de ministru al Agriculturii şi apoi a preluat portofoliul Agriculturii, arătând că acesta ştie cel mai bine de ce are nevoie satul românesc pentru a ajunge din urmă satul european şi în acelaşi timp ştie foarte bine cum s-au eliminat steguleţele roşii la capitolul Agricultură şi cum s-au absorbit fondurile SAPARD. „E un tânăr exigent, onest, foarte bine pregătit mai ales în domeniul de care se va ocupa”, a spus Flutur.


Intră acum și în grupul de