Intră acum și în grupul de
Ion Lungu le-a solicitat sucevenilor ca, indiferent cum au votat în primul tur de scrutin, să voteze în cel de-al doilea tur cu candidatul susţinut de PDL pentru a se putea continua proiectele de dezvoltare ale municipiului reşedinţă de judeţ şi ale judeţului Suceava.
„Un vot împotriva lui Traian Băsescu este un vot pentru izolarea judeţului Suceava şi a municipiului, iar un vot pentru Traian Băsescu este un vot pentru continuarea proiectelor de modernizare”, a ţinut să precizeze primarul Sucevei. El a mai arătat că pentru atragerea de fonduri în judeţ este nevoie şi de lobby, iar preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur este un apropiat al actualului preşedinte şi a adăugat că se teme că finanţarea unor proiecte aflate în prezent în derulare ar putea fi afectată dacă Traian Băsescu nu va fi reales.
Primarul Sucevei a mai declarat că proiectele majore din Suceava au fost începute în timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu. Ion Lungu a mai spus că în judeţul Suceava Traian Băsescu a fost votat în primul tur de 39 la sută dintre alegători, iar în municipiul Suceava a primit 35 la sută din voturi, fiind cel mai bun rezultat al actualului preşedinte în judeţele Moldovei.