Intră acum și în grupul de
Liderul social-democraţilor suceveni, senatorul Gavril Mîrza, a făcut miercuri un apel către şeful statului Traian Băsescu şi către şeful de campanie al PD-L la prezidenţiale, Gheorghe Flutur, să îşi retragă cei „40 de haidamaci” aduşi din „diverse structuri” din Bucureşti pentru a dezinforma populaţia judeţului Suceava şi a lansa diversiuni.
Potrivit preşedintelui PSD, formaţiunea democrat-liberală a reluat reluat practicile de la alegerile locale din 2008 şi transmite sucevenilor informaţii „năucitoare” cu privire la închiderea Bazarului din municipiului Suceava, închiderea minei de uraniu de la Crucea, blocarea modernizării unor drumuri, că profesorii nu vor primi salariile, că pensionarii nu vor mai primi pensiile şi că nu vor fi plătite subvenţiile la hectar sau pentru creşterea animalelor dacă Mircea Geoană va fi ales preşedinte. În opinia senatorului sucevean, Preşedinţia României se câştigă „prin fapte demne şi onoare”.
El a subliniat că în timp ce despre PD-L se spune că dezinformează pe căi neoficiale, PSD Suceava nu face decât să dezinformeze pe căi oficiale susţinând că dacă Mircea Geoană ajunge preşedinte românii care se întorc acasă primesc 20.000 de euro, că o să trimită români în spaţiu sau că românii vor benefiia de credite cu dobândă avantajoasă. „Astea sunt lucruri care nu se pot realiza şi ei dezinformează oficial”, a spus Onofrei.