Senatorul Gavril Mirza a votat duminica dimineata pentru schimbare (VIDEO)

Preşedintele organizatiei judetene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a votat, duminică dimineaţa , în jurul orei 9, pentru schimbare şi pentru reinstalarea stării de normalitate în România care să conducă, în opinia sa, la prosperitate.

Gavril Mîrza a votat duminică dimineaţa la secţia de votare organizată în incinta Şcolii generale nr. 3 din municipiul Suceava.

„Am votat pentru schimbare. Am votat pentru ca în România să se reinstaleze starea de normalitate, de linişte, care să poată conduce la prosperitate”, a spus la ieșirea de la urne președintele PSD Suceava.

El a mai declarat că a votat şi pentru ca românii şi România să-şi recapete în lume „prestigiul şi demnitatea”.