Intră acum și în grupul de
“Este de domeniul fantasticului ca Ministerul Educaţiei să ajungă să-şi asigure din fonduri proprii 2 la sută din PIB”, a apreciat vineri, liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care a arătat că în proiectul de buget de stat sumele de bani au fost repartizate după anumite interese pe care PSD nu le acceptă.
Mîrza a mai arătat că sunt fonduri insuficiente în domeniile sociale, inclusiv la Ministerul Educaţiei, unde s-a prevăzut un buget reprezentând 6 la sută din PIB, dar 2 la sută din PIB ar urma să fie asigurat din fonduri proprii.
Totodată, preşedintele PSD Suceava a mai declarat că va trebui stabilit prin lege modul în care se distribuie fondurile localităţilor, astfel încât să nu se mai facă discriminare pe criterii politice. El a ţinut să precizeze că PSD nu va putea vota bugetul în actuala formulă.