Intră acum și în grupul de
„PNL Suceava consideră că trebuie să trecem la construcţie”, a declarat joi liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, care a arătat că PNL îşi propune să impună pe scena politică o altă viziune. Potrivit preşedintelui PNL Suceava, „vremea răfuielilor politice şi campania electorală au trecut” şi este nevoie ca toate forţele politice să se implice în acţiuni constructive. „În Consiliile locale şi în Consiliul judeţean vom propune proiecte astfel încât lucrurile să fie făcute temeinic în judeţ, pe baza unor studii şi să aducem investitori şi noi locuri de muncă”, a spus Băişanu.
El a anunţat că primul proiect iniţiat de consilierii judeţeni PNL va fi cel de promovare şi prezentare a ofertei investiţionale a localităţilor judeţului Suceava. Băişanu a arătat că potrivit proiectului, în termen de trei luni, va trebui finalizată oferta pe localităţi care să conţină informaţii despre resurse de materii prime, posibilitatea de achiziţionare sau concesionare de terenuri sau imobile în vederea începerii unor investiţii, capacitatea infrastructurii locale, tipul de calificare a forţei de muncă, inclusiv salariul mediu din localitate, informaţii privind utilităţile şi legăturile cu principalele rute de transport.
El a mai ţinut să evidenţieze că PNL este singurul partid „fără mişcări tectonice”, cum se prefigurează la PSD şi PDL prin bătăliile interne care vor urma, şi are timp să se ocupe de problemele cetăţenilor.