Baisanu: „Viata fostilor liberali din PD-L e pe sfarsite” (VIDEO)

Discuţiile privind schimbarea denumirii Partidului Democrat-Liberal şi eliminarea curentului liberal constituie probabil un mesaj de reconciliere adresat PNL, este de părere preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu. „Foştii liberali au fost folosiţi, iar acum trebuie marginalizaţi”, a afirmat liderul liberal sucevean , în cadrul conferinţei de presă de miercuri.

El consideră că mişcările recente din PD-L nu sunt neapărat ideologice, din lipsa de identitate a partidului, ci este mai mult dorinţa unor grupări din interiorul formaţiunii de a prelua controlul.

Potrivit lui Băişanu, formaţiunea democrat-liberală este formată din trei fracţiuni, una socialistă ce vine din fostul FSN, una creştin-democrată formată din foşti membri PNŢCD şi una formată din foşti liberali. „Viaţa foştilor liberali din PD-L e pe sfârşite. Şi-au făcut treaba, iar acum e nevoie de eliminarea sau marginalizarea lor”, a spus preşedintele PNL Suceava. El a apreciat că vechii lideri din PD, „oameni bogaţi şi puternici” şi-ar dori atragerea PNL în actul de guvernare, evitând însă să se pronunţe dacă PNL va accepta să colaboreze cu PD-L.