Intră acum și în grupul de
Potrivit parlamentarului sucevean, această amânare a fost motivată de reprezentanţii opoziţiei de necesitatea unor negocieri prin care să se stabilească care va fi rolul comisie respective. „Nu poţi interzice punerea pe ordinea de zi a unei iniţiative parlamentare a unui grup parlamentar care a respectat procedurile”, a spus Onofrei.
El a arătat că reprezentanţii PNL s-au pronunţat tranşant împotriva parlamentului unicameral, iar PSD, prin Adrian Năstase, a dus în derizoriu referendumul consultativ prin care populaţia s-a pronunţat pentru un parlament unicameral, apreciind că referendumul a fost doar „un sondaj de opinie”.
Onofrei consideră că poziţia PNL şi PSD în acest caz este „un afront adus voinţei electoratului”. „Rezultatul referendumului este obligatoriu pentru clasa politică”, a conchis secretarul Senatului