Mirza vede in Geoana ultima reduta care nu se afla sub controlul presedintelui Traian Basescu


Intră acum și în grupul de

„Riscăm să pierdem şi ultima redută care mai există în afara întregii puteri care se află în mâna preşedintelui Traian Băsescu”, a afirmat joi, liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, făcând referire la înlocuirea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. „Sunt de părere că Mircea Geoană să rămână în funcţie indiferent de alte discuţii care au loc în cadrul partidului, de repoziţionarea unora sau altora”, a subliniat Mîrza.

Mircea Geoană susţine într-o postare pe blogul său că pune la dispoziţia partidului mandatul său de preşedinte al Senatului. „Îmi pun mandatul de preşedinte al Senatului la dispoziţia partidului. Dacă decizia PSD va fi că trebuie să demisionez, voi demisiona. Nu am nicio problemă în acest sens. Am însă o problemă când se încearcă cumpărarea tăcerii, oferindu-se la schimb funcţii”, scrie Mircea Geoană pe blogul său.


Intră acum și în grupul de