Orest Onofrei il ia in „bascalie” pe liderul PSD Gavril Mirza (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PDL, senatorul Orest Onofrei, a anunţat duminică, faptul că din toate analizele afectuate în ultima perioadă se poate trage o singură concluzie în privinţa viitoarei evoluţii politice a actualului preşedinte al PSD Suceava, Gavril Mîrza: pensionarea politică.

Onofrei a spus într-o conferinţă de presă că din semnalele date în ultimul timp de liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, se poate deduce doar concluzia că acesta îşi pregăteşte ieşirea din politică şi că, din punct de vedere politic, senatorul social-democrat face parte din programul „Rabla”.

Orest Onofrei a declarat că prin atacurile nefondate la adresa guvernării locale sau centrale a PDL, liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, nu fae altcave decât să-şi pregătească ieşirea din scena politică. „Este normal ca atunci când eşti în opoziţie să critici, dar şi în aceste critici trebuie să existe o responsabilitate. Nu poţi să spui chiar orice”, a explicat Orest Onofrei, anunând că din punctul său de vedere liderul PSD Suceava intră în programul „Rabla”. „Politic, Gavril Mîrza a intrat în programul „Rabla”.

El a devenit un fel de voucher pe care şi-l dispută acum, Eugen Bejenariu şi Cătălin Nechifor (cei doi deputaţi care candidează la funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Suceava -n.n.) pentru a câştiga alegerile la nivel judeţean”, a mai spus senatorul democrat-liberal.

Pe de altă parte, senatorul PSD Gavril Mîrza, a declarat la rândul său că a constatat în ultima perioadă o iritare exagerată a liderilor PDL Suceava faţă de criticile pe care el le-a formulat, ceea ce i-a determinat pe unii membri PDL să se comporte, în replică, „mitocăneşte”.

„Credeam că senatorul Orest Onofrei, chiar dacă a muncit mai mulţi ani la herghelia de la Mitoc, realizează că la această dată are o funcţie în conducerea Senatului. Speram ca funcţia şi locul său actual de muncă să îl civilizeze, dar săracul se trezeşte tot printre îngrijitorii de cai de la herghelie”, a spus cu maliţiozitate Gavril Mîrza. El i-a urat lui Onofrei Paşte fericit şi s-a rugat „să-i dea Dumnezeu sănătate şi minte”.

La rândul său, prim vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că se aştepta din partea PDL, ca măcar în preajma sărbătorilor de Paşti să respecte atmosfera creştinească că şi aşa vremurile şi vremea nu prea ţin cu românii. „E uşor de luat în băşcălie şi gândiţi-vă cum ar fi fost să îi urăm şi noi lui Emil Boc <> de Florii, pentru că domnia sa stă ghiocel în faţa lui Traian Băsescu”, a spus Cătălin Nechifor, adăugând că astfel de lucruri nu se mai fac de multă vreme în politica românească. „Măcar o săptămână cred că putem rezista”, a mai spus deputatul Nechifor.

Reamintim că replica acidă a senatorului Onofrei survine după ce preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza şi deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, au criticat, vineri, în conferinţa de presă, atât activitatea Guvernului Boc, cât şi activitatea preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de