Intră acum și în grupul de
În opinia deputatului social-democrat, şeful statului nu doreşte să fie promovat un climat de solidaritate şi unitate între români, indiferent de pregătirea profesională şi categoriile sociale. „Am aflat de la Traian Băsescu că parlamentarii sunt nesimţiţi, oamenii de afaceri nepricepuţi, bugetarii leneşi, profesorii neperformanţi şi că doctorii au foarte multe “rateuri” în actul medical. O singură categorie rămâne în preferinţele prezidenţiale şi anume serviciile, care sunt apreciate şi din rândurile cărora se fac periodic ridicări în grad”, a spus Nechifor.
El a arătat că poate din această cauză Traian Băsescu vede România cu alţi ochi decât majoritatea populaţiei. „Cu un ochi vede creşterea economică, competenţa guvernanţilor şi abundenţa turiştilor care au dat năvală în pensiunile patriei şi cu celălalt vede doar negru: politicieni răi, sindicalişti răi, medici răi şi profesori, evident tot răi”, a ţinut să sublinieze deputatul PSD de Suceava.