Baisanu ii cere prefectului de Suceava sa securizeze granita cu Ucraina (VIDEO)

„Cer prefectului să-şi intre în atribuţii şi să se apuce de treabă în ceea ce priveşte securizarea graniţelor”, a declarat joi preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, făcând referire la faptul că traficul cu ţigări de contrabandă prin punctele de frontieră de la graniţa cu Ucraina a luat amploare.

Potrivit liderului liberal sucevean, dacă s-ar reduce măcar contrabanda cu ţigări, atunci nu ar fi nevoie de nici un fel de măsuri de reducere a pensiilor şi salariilor bugetarilor. Băişanu a spus că un punct important pentru colectarea de fonduri la buget este reducerea evaziunii fiscale, arătând că potrivit unor cercetări efectuate de mai multe instituţii, prin contrabanda cu ţigări, alcool şi combustibili evaziunea fiscală este de zece miliarde de euro.

El a mai adăugat că atât prefectul de Suceava cât şi Autoritatea Vamală susţin că nu se face contrabandă cu ţigări la graniţa cu Ucraina, dar că oricine merge prin pieţe sau în magazine de la ţară, pe lângă ţigări cu timbru se vând pe sub masă ţigări de contrabandă.