Consilierii PSD din Radauti se rascoala impotriva primarului Olarean (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Consilierii locali PSD din municipiul Rădăuţi au cerut de urgenţă un control excepţional al Curţii de Conturi privind modul în care primarul oraşului, PDL-istul Aurel Olărean, a gestionat fondurile publice până în momentul de faţă.

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei PSD Rădăuţi, consilierul local Tiberiu Maierean, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă că municipiul Rădăuţi este un oraş condus „infracţional” şi că prin proiectul de hotărâre privind încheierea contului de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2009, primarul Aurel Olarean doreşte să acopere cu mâna consilierilor locali toate „matrapazlâcurile economico-financiare pe care le-a făcut de la începutul mandatului şi până la începutul anului 2010”.

Alesul social-democrat a mai arătat că, printre altele, primarul doreşte aprobarea pentru cheltuirea banilor pentru Revelionul din 2008 când la Rădăuţi trebuia să vină formaţia Boney-M, care nu a mai concertat, dar pentru care s-au plătit aproximativ 80.000 lei, sau pentru plata cheltuielilor legate de racordul energetic de mare putere în parcarea centrală a oraşului Rădăuţi pentru instalarea unui patinoar privat, dar şi a energiei electrice utilizate în funcţionarea patinoarului, totalizând peste 95.000 de lei.

Maierean a mai spus că printre neregulile constatate sunt favorizarea unor firme apropiate primarului care au fost scutite de la plata a diverse taxe sau chirii, organizarea de licitaţii după ce lucrările erau executate sau divizarea unor lucrări mari, în segmente, pentru a fi executate prin încredinţare directă.

El a subliniat că cea mai păguboasă acţiune a primarului este lupta acestuia cu societatea de servicii comunale din Rădăuţi la care singurul asociat este Consiliul Local cu intenţia falimentării acestei firme care apoi să fie vândută unor apropiaţi primarului.

„Trecerea terenului pe care îşi desfăşoară activitatea Servicii Comunale la Primărie, apoi vânzarea lui unei firme străine pentru construirea unui supermarket este un alt mare interes al domnului primar Olărean”, a mai spus Maierean.
El a explicat foarte clar că nu doreşte ca prin votul consilierilor locali să fie legitimate ilegalităţile constatate, iar consilierii locali PSD solicită sesizarea organelor de urmărire penală şi a Curţii de Conturi pentru un control excepţional la cererea CL Rădăuţi.

Maierean a mai spus că în cazurile semnalate au fost depuse plângeri penale care sunt în prezent cercetate de DNA Suceava.


Intră acum și în grupul de