Senatorul Onofrei a primit sezizari privind modul in care se efectueaza controalele la agentii economici


Intră acum și în grupul de

În urma numărului mare de sesizări primite la biroul său parlamentar, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, reclamă modul „complet inacceptabil” în care inspectorii desfăşoară controalele la agenţii economici din judeţ. Parlamentarul democrat-liberal cere prefectului Sorin Arcadie Popescu să atragă atenţia şefilor instituţiilor cu atribuţii de control asupra modului în care inspectorii îşi fac datoria. „Noi ştim că au temă să aducă bani la buget, dar în nici un caz prin modalităţile pe care prea mulţi cetăţeni le reclamă la birourile noastre parlamentare”, a spus Onofrei.

El a exemplificat cu doi angajaţi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă precizând că atitudini similare au şi inspectorii de la Protecţia Consumatorului, Garda Financiară şi celelalte instituţii cu atribuţii de control. „Eu personal am asistat la o situaţie care ţine de anii ’50, când doi inspectori de la ITM au paralizat activitatea unui agent economic la care aşteptau foarte mulţi clienţi. Atunci când unul dintre clienţi i-a spus patronului că are de dat marfă şi nu are timp să stea un inspector a venit şi a făcut presiuni i-a luat numele persoanei respective şi a ameninţat că nu ştiu ce i se va întâmpla.

De asemenea, acelaşi inspector de la ITM a stabilit o măsură aberantă şi anume a impus patronului firmei respective să-i aducă toate documentele pe ultimii 10 ani de zile la ITM să le verifice”, a declarat Onofrei, care a adăugat „dacă tot vorbim de reforme şi de reduceri de personal cu asemenea persoane trebuie să dea exemplu prefectul şi şefii de deconcentrate”. Senatorul democrat-liberal a ţinut să precizeze că firma în cauză este a unui PD-L-ist.


Intră acum și în grupul de