Intră acum și în grupul de
El subliniază că mitingul PSD este autorizat de Primăria Municipiului Suceava şi că dacă PDL doreşte o contramanifestaţie, îi sugerează lui Gheorghe Flutur să se adreseze primarului Ion Lungu pentru a intra în legalitate cu autorizaţia de desfăşurare a acţiunii. „Vă înţeleg preocuparea şi poate că vă doriţi să protestaţi, faţă de comunişti sau moguli, însă, sâmbătă 12 iunie 2010, peste o mie de locuitori ai judeţului pe care îl conduceţi doresc să protesteze paşnic, fără violenţă, faţă de măsurile abuzive de reducere a pensiilor şi salariilor şi a modului în care dumneavoastră împărţiţi banii publici către localităţi, în funcţie de culoarea politică a primarilor, iar portocaliul pare să fie culoarea dumneavoastră preferată”, scrie Nechifor.
Preşedintele PSD Suceava şi-a exprimat speranţa că mişcarea de stradă a social-democraţilor suceveni va fi înţeleasă ca un drept la liberă exprimare şi a făcut un apel instituţiilor statului abilitate să asigure liniştea şi ordinea publică, precum şi siguranţa naţională, sa ia toate măsurile pentru a păstra caracterul paşnic al acestei acţiuni civice.
Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, la Conferinţa municipală de alegeri a PDL Suceava că le va face o mare surpriză social-democraţilor suceveni care pregătesc un miting de protest. “Vor avea o mare surpriză. Vom proiecta beneficiarii tranziţiei pentru că ei au fost la guvernare în ultimii ani şi la vedere şi din umbră”, a spus liderul PDL.