PDL da de pamant cu protestul PSD Suceava


Intră acum și în grupul de

Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, a criticat vehement mitingul organizat sâmbătă de social democraţii suceveni în faţa Palatului Administrativ din judeţ şi l-a catalogat drept „o acţiune politică speculată sindical”. Conform declaraţiilor senatorului Onofrei, PSD Suceava nu a făcut decât o acţiune de tipul „doi în unul”.

„PSD Suceava a încercat să împuşte doi iepuri că şi aşa este criză şi trebuie să facă acţiuni mai ieftine. A fost o acţiune de tipul doi în unul. Au avut programate alegeri şi dacă şi aşa au venit oamenii la Suceava s-au gândit să treacă şi prin faţa Consiliului Judeţean să tragă o înjurătură înainte de alegeri”, a explicat Orest Onofrei.

Din punctul său de vedere, protestul celor din PSD Suceava se înscrie „în trendul pe care din păcate Cătălin Nechifor încearcă să-l consacre adică să ducă lucrurile în derizoriu, penibil şi pamflet”.

„Sigur că putem comenta de ce găleţile erau goale. După ce au condus ţara aproape 20 de ani şi au furat tot ce se putea fura şi au vândut tot ce se putea vinde de la resurse naturale, bănci, Petrom, terenuri, păduri este lesne de înţeles că azi nu prea ai ce pune într-o găleată. După tot ce au furat PSD-iştii în acest judeţ Cătălin Nechifor cu siguranţă avea cu ce umple găleţile”, a ţinut să remarce prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Suceava.

Senatorul Orest Onofrei a mai criticat gestul social democraţilor suceveni „care ţine de stilul lui Nechifor” de a da telefoane de la partid parlamentarilor pentru a le cere să nu voteze moţiunea de cenzură arătând că în unele situaţii PSD-iştii au vorbit cu copiii parlamentarilor faţă de care nu s-au abţinut să nu facă politică. „Vreau să-i transmit lui Cătălin Nechifor în nume personal un avertisment şi el o să înţeleagă despre ce este vorba. Când a participat la golănia de la Muzeul Irimescu din Fălticeni nu m-a sunat să mă ia şi pe mine complice”, a conchis Orest Onofrei, fără a da prea multe explicaţii.


Intră acum și în grupul de