Flutur: „Daca mamei i-am taiat pensia trebuie sa-i arat si bucata de drum facuta cu acei bani” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

O eventuală remaniere a Guvernului este de competenţa premierului, a declarat vineri, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, arătând că problema remanierii nu a fost discutată, prioritare în prezent fiind aplicarea măsurilor de austeritate ce au trecut prin Parlament, lansarea pachetului de măsuri de relansare economică şi descentralizarea.

Gheorghe Flutur consideră că şi Legea parteneriatului public-privat trebuie să fie printre primele măsuri pentru relansarea economică întrucât aceasta va fi „balonul de oxigen” pentru perioada următoare. El a arătat că în condiţiile descentralizării, parteneriatul public-privat poate veni în sprijinul autorităţilor locale, exemplificând cu spitalele din localităţi care vor putea, prin investiţii private să ofere servicii de calitate. „Nu trebuie să ne temem de parteneriatul public-privat. Dacă ne temem de parteneriatul public-privat, atunci tot mai mulţi se vor trata la Viena”, a spus Flutur.


Intră acum și în grupul de