Acasă Politica Dupa 1 august, PNL Suceava va incepe actiunea in instanta pentru apararea...

Dupa 1 august, PNL Suceava va incepe actiunea in instanta pentru apararea drepturilor pensionarilor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că pensionarii suceveni care vor să beneficieze în instanţă de sprijinul avocaţilor liberali în cazul tăierii cu 15 la sută a pensiilor se pot înscrie până în data de 1 august după care acţiunea va fi depusă în instanţă.

„Până în data de 1 august aşteptăm pensionarii, după care începem acţiunile în instanţă”, a spus Băişanu.
El a salutat că şi PSD Suceava a preluat ideea liberalilor de a susţine, gratuit, în instanţă, interesele pensionarilor. „Şi PSD a lansat o acţiune similară. Oricine sprijină pensionarii e binevenit”, a spus liderul PNL Suceava.



El a menţionat că sprijiniţi de avocaţii PNL vor fi atacate în instanţă deciziile Guvernului Băsescu-Boc-Udrea prin care pensiile au fost reduse cu 15 la sută. „În România trebuie să domnească legea şi nu bunul plac al unuia sau al altuia”, a mai spus Băişanu.

Până în prezent s-au înscris în asociaţia iniţiată de liberali un număr de aproximativ 200 de pensionari suceveni ale căror drepturi vor fi susţinute gratuit în instanţă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version