Intră acum și în grupul de
“Scrisoare deschisă către suceveni
Onoraţi cetăţeni,
După votul meu din Parlamentul României, din 15 iunie curent, împotriva moţiunii de cenzură, am simţit imperios nevoia de a mă adresa Dumneavoastră, votanţii mei, cei pe care îi reprezint în cel mai înalt forum democratic al ţării, pentru a-mi justifica şi legitima atitudinea. O fac din obligaţia pe care o am faţă de Dumneavoastră, sucevenii, indiferent de opţiunile ideologice (pe care vi le respect), asigurându-vă, încă o dată, de responsabilitatea şi onestitatea cu care îmi exercit mandatul de deputat în Colegiul 1 Suceava.
Am votat, am toată convingerea, împotriva unei moţiuni populiste şi politicianiste care, dincolo de exerciţiul democratic pe care îl reprezintă, nu include vreo alternativă viabilă la actuala situaţie de criză(financiară, economico-socială) pe care o traversează România, în cea mai grea recesiune manifestată la nivel european şi mondial din ultima sută de ani.
Am votat pentru ca acestei crize împovărătoare să nu i se mai adauge una politică ce ar conduce România de-a dreptul în haos.
Am votat pentru ca măsurile de austeritate pe termen scurt, mediu sau lung ( cine să ştie, oare, acum?!) să intre în vigoare de a doua zi, în speranţa relansării scontate.
Am votat, vă asigur, dragi suceveni, cu gândul la cetăţenii pe care îi reprezint, dorindu-vă, ca şi pentru propria-mi familie, ieşirea cât mai rapidă din această criză ce apasă dureros asupra tuturor. Sunt om, dar şi un politician care n-a lovit niciodată în interesele curate ale cetățeanului. Cum aş putea să mă gândesc, într-un asemenea moment de așteptare, să aduc sau să produc vreun prejudiciu pe care Domniile Voastre nu-l meritaţi.
Am votat cu onestitate şi potrivit convingerilor de care nu mă dezic, alături de PDL: în situaţii grave şi de importanţă capitală pentru ţară, nu părăsim baricada !
Onoraţi cetăţeni ai Sucevei,
Vă asigur, prietenos, de respectul pe care vi-l port şi vă încredinţez, cu responsabilitate, de slujirea unei cauze solidare.
Prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU, Deputat PDL”
PS: acest text nu mai necesită alte comentarii !!!