Intră acum și în grupul de
Liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat duminică că în România, creşterea TVA a fost luată fără nici o altă măsură care să conducă şi la creşterea economică. „La noi este un model economic care se aplică doar în ţara lui Băsescu şi Boc, cu măsuri care nu au în vedere un fundament economic, cu măsuri care se iau fără nici un fel de consultări cu mediul de afaceri, cu sindicatele sau cu partidele din opoziţie”, a spus Nechifor.
Potrivit preşedintelui PSD Suceava, criza este globală, iar măsurile care se adoptă pentru ieşirea din criză sunt comune. „Soluţiile nu sunt doar româneşti. Mai sunt şi alte soluţii”, a spus Nechifor. El a apreciat că majorarea TVA trebuia să se facă diferenţiat şi să rămână un TVA redus pentru la alimentele de bază astfel încât să nu fie afectată populaţia săracă.
Deputatul social democrat a subliniat că măsurile actualului guvern pun ţara într-o situaţie proastă şi a reamintit că România este în competiţie pe piaţa liberă cu alte ţări, atât din Uniunea Europeană cât şi din afara UE.
El a arătat că cea mai bună măsură care ar fi trebuit adoptată era eliminarea cheltuielilor excesive a banilor publici pe bunuri şi servicii în ministerele conduse de Radu Berceanu, Adriean Videanu sau Elena Udrea. „Guvernul e chitit să facă bani doar pentru buzunarul propriu al clientelei portocalii”, a conchis Nechifor.