Balan sustine ca e nevoie de o schimbare in conducerea aeroportului Suceava


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, Ioan Bălan, consideră că dacă la Suceava se doreşte un aeroport internaţional de tip european, atunci trebuie să existe şi un management pe măsură. „Atunci când s-a schimbat conducerea aeroportului Salcea, ne-am dorit o schimbare radicală în bine, iar odată cu modernizarea aeroportului acesta să capete aspect de aeroport european. Or această conducere nu a confirmat aşteptările”, a declarat Bălan.

Parlamentarul democrat-liberal a spus că are mari îndoieli că actuala conducere a aeroportului “Ştefan cel Mare”, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Suceava, poate gestiona ceea ce presupune punerea în practică a unui parteneriat public-privat întrucât „nu a dovedit nimic până acum”. “Nu am încredere că ceea ce presupune parteneriatul public-privat şi modernizarea aeroportului pot fi gestionate de un om care nu a dovedit nimic până acum”, a opinat Bălan.

El crede că e nevoie „de o oarecare schimbare” în conducerea aeroportului, având în vedere cerinţele unui management aeroportuar de tip european. „Cred că e o mare diferenţă între volanul şi bordul unei Dacii şi managementul unui aeroport”, a spus Bălan, făcând aluzie la faptul că managerul Regiei Autonome Aeroportul „Ştefan cel Mare”, comandorul în rezervă Dumitru Sahlean a făcut taximetrie pe o Dacie. „Eu cred că managerul aeroportului o fi fost un bun comandor, dar pe mine personal nu m-a convins că este un bun manager al unui aeroport cu pretenţii de Uniunea Europeană”, a afirmat deputatul PDL.

Bălan s-a arătat nemulţumit de aspectul aeroportului Salcea precizând că cu fonduri puţine acesta putea fi schimbat în bine. „Cu bani puţini se putea schimba ceva la nivel de minim aspect şi aici mă refer la curăţenie şi miros”, a precizat parlamentarul. În opinia parlamentarului democrat-liberal, managerul Regiei Autonome Aeroportul „Ştefan cel Mare” nu ar trebui să se comporte la serviciu ca un pensioner, ci ar trebui să facă treabă. „De obicei pensionarii îşi plimbă nepoţii nu fac management”, a spus deputatul PDL.

El a mai ţinut să precizeze că este foarte interesat de soarta aeroportului de la Salcea întrucât este situat în colegiul pe care-l reprezintă în Parlament, iar modernizarea lui s-a regăsit printre promisiunile sale electorale din timpul campaniei din 2008. Bălan consideră că după ce Legea parteneriatului public-privat va fi promulgată de şeful statului, se va găsi cu siguranţă o soluţie pentru Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava.


Intră acum și în grupul de