Intră acum și în grupul de
“După preluarea conducerii administraţiei publice judeţene şi după doi ani de mandat, Gheorghe Flutur încă nu a reuşit să termine ceea ce a început PSD”. Afirmaţia aparţine preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD Suceava, Cătălin Nechifor.
Pentru întărirea declaraţiilor, liderul PSD a exemplificat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute pe parcursul zilei de miercuri, cu centrala de cogenerare de la Rădăuţi.
Centrala rădăuţeană a fost realizată în cadrul proiectului “Utilităţi şi mediu la standarde europene”, cele aproximativ 86 de milioane de euro, la cât s-a ridicat investiţia fiind obţinute prin angajarea unui credit extern în urmă cu 6 ani.
“Acest proiect a fost criticat în dese rânduri de Gheorghe Flutur. Un proiect care dacă la momentul respectiv nu era atât de criticat ar fi însemnat ca acum oraşele mari să fi avut agent termic şi apă caldă în condiţii similare cu Rădăuţiul la un preţ suportabil pentru populaţie. Gheorghe Flutur a fost un opozant al proiectului doar pentru că venea din zona PSD”, a declarat preşedintele PSD Suceava.
Totodată, el a mai făcut un apel către preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să lase politica deoparte măcar acum, după doi ani de mandat, şi să încerce să finalizeze acest proiect cât mai repede pentru ca toţi locuitorii judeţului să beneficieze de preţuri decente şi suportabile la utilităţi.