Orest Onofrei: „Problema integrarii romilor este o problema europeana si nu o problema nationala”


Intră acum și în grupul de

Senatorul PDL de Suceava Orest Onofrei, consideră inadmisibil faptul că eurodeputaţii români nu au luat atitudine în Parlamentul European pentru ca România să nu fie tratată ca ţară de rang inferior în cadrul UE în cazul problemei romilor.

El a soliciat joi acestora, în special lui Cristian Preda, să abordeze această problemă. „Eu personal îi transmit această temă mult prea activului eurodeputat Cristian Preda, extrem de atent cu ceea ce se întâmplă în România şi complet ineficient pentru problemele pentru care a fost trimis de români în Parlamentul European”, a spus Onofrei, care crede că sunt suficient de mulţi europeni interesaţi să acceseze blogul lui Cristian Preda pentru a afla punctul lui de vedere privind integrarea romilor. „Mass media din ţările UE aşteaptă cu nerăbdare să preia de pe blogul lui aceste aprecieri privind problema romilor”, a spus senatorul democrat-liberal.

Onofrei consideră că modul în care Franţa acum, sau Italia, se raportează la problema cetăţenilor români de etnie romă este „scandalos” şi pune statul român într-o poziţie de neacceptat pentru un stat cu drepturi depline în UE. „România a fost mereu criticată că nu poate gestiona integrarea cetăţenilor de etnie romă, iar acum statele care au criticat dau dovadă de practici neconforme cu normele UE”, a spus senatorul PDL. Totodată, el a apreciat că soluţia adoptată de Franţa este „ipocrită”. „Franţa încearcă să rezolve problema integrării unei etnii cu un plin de benzină”, a spus Onofrei.

El a ţinut să sublinieze că problemele de infracţionalitate trebuie tratate separat şi nu culpabilizând o etnie întreagă, în particular, sau o ţară întreagă în general. „Problema integrării romilor este o problemă europeană şi nu o problemă naţională”, a conchis senatorul PDL.


Intră acum și în grupul de