PDL acuza PSD ca sufera de amnezie cronica si de ipocrizie

Deputatul PD-L de Suceava, Ioan Bălan, s-a declarat evident nemulţumit de faptul că în ultima perioadă opoziţia suceveană, PSD-ul, încearcă să se delimiteze total de perioada în care s-a aflat la guvernare împreună cu PD-L, mai exact pe parcursul anului 2009.

Ioan Bălan, care este şi secretar general al organizaţiei judeţene Suceava a PDL a ţinut să explice că socia-democraţii se laudă cu realizările din perioada 2000-2004, când au guvernat ţara, dar evită în mod intenţionat să menţioneze şi anul în care s-au aflat la putere alături de PD-L.

Din punctul de vedere al deputatului sucevean PSD-iştii critică în momentul de faţă unele măsuri pe care de fapt le-au luat miniştrii social-democraţi în anul 2009 când s-au aflat la guvernare împreună. Secretarul general al PDL a reamintit faptul că PSD a acceptat să guverneze alături de PD-L pentru a-şi pune oameni la conducerea unor instituţii ale statului mizând pe faptul că vor rămâne la butoane în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi vor fi de ajutor pentru partid.

„În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 au fost diferite discuţii pe tema posturilor ocupate de cei de la PSD. Oameni de-ai PSD care ocupau funcţii destul de importante în instituţii deconcentrate la nivel de judeţ cereau ca până la finele contractului de management să fie lăsaţi în pace şi să fie evaluaţi la final unii dintre ei spunând că dacă va câştiga Traian Băsescu alegerile a doua zi îşi vor da demisia. Nu numai că nu au făcut-o dar şi-au căutat culcuş în continuare în aceste posturi şi de acolo îşi iau banii de luni până vineri iar sâmbătă şi duminica merg şi critică Guvernul pe unde apucă”, a explicat Ioan Bălan.

El a ţinut să arate că actualmente PSD se delimitează de acea perioadă şi o scot din circuitul istoric al guvernării şi că nu fac altceva decât să arate doar o parte a guvernării care poate fi greu de acceptat de către populaţie şi anume cea referitoare la reducerile de personal şi de salarii.