Deputatul Ioan Bălan atenționează că mesaje cu măriri de taxe, nemajorarea pensiilor sau interzicerea încălzirii cu lemn de foc fac doar să mărească neîncrederea românilor în reforme: Reformele trebuie făcute împreună cu românii, pentru interesele lor și nu împotriva acestora!

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan susține printr-o declarație politică că neîncrederea românilor în reforme va crește dacă se vor lansa în continuare care introduc frica în români cum ar fi că nu se majorează pensiile, că românii nu se vor mai putea încălzi cu lemn de foc sau că se vor crește taxele pentru cetățenii onești.

„Am observat că în spațiul public sunt aruncate frecvent tot felul de idei năstrușnice și propuneri de așa-zisă reformă fiscală, iar soluțiile preconizate sunt majorări de taxe sau de impozite prin care statul să ia bani mai mulți tot de la contribuabilii onești. Din punctul meu de vedere, aceasta nu-i nici reformă și nici vreo umbră de echitate între cetățenii români”, a spus Ioan Bălan.

El a arătat că toți sunt de acord că este nevoie de reforme structurale serioase și reale ca de aer, atât în domeniul pensiilor, al salarizării, al sistemului de educație și sănătate, precum și în domeniul fiscal.

„Cu toate acestea, cred că reformele ar trebui să conducă la rezultatul mult dorit de a elimina evaziunea fiscală pe principalele componente de venit ale bugetului de stat, acolo unde țara noastră este codașa Uniunii Europene. Când în România nu se colectează peste 30% din TVA, se pierd sume imense în zona accizelor și multe impozite pe profit sunt dosite bine de unele companii mari, nu este corect să se gândească cineva ca aceste probleme nerezolvate de zeci de ani să fie compensate prin impozite mai mari pe proprietate sau pe consum, plătite de românul de rând”, a declarat parlamentarul sucevean.

El a precizat că Partidul Național Liberal a reușit să promoveze în anul 2022 un buget care să nu se bazeze pe impozite și taxe noi sau majorate și susține cu toată forța ca relansarea economică post-pandemie să fie ajutată de un cadru fiscal stabil, predictibil, stimulativ pentru cei care muncesc.

„Este foarte bine că în societatea românească s-a deschis discuția despre reforme structurale, care să fie susținute financiar din Programul Național de Redresare și Reziliență. Cu toate acestea, cred că ar trebui ca responsabilii de reforme să acționeze cu maximă prudență și profesionalism și să nu mai lanseze în societate idei care bagă frica în români, de tipul: nu mai avem voie să încălzim casele cu lemn de foc, procentul alocat pensiilor e prea mic și nu mai putem majora punctul de pensie sau că reforma fiscală înseamnă să-i impozităm mai mult pe cei onești, iar pe cei care n-au plătit niciodată impozite să-i lăsăm în pace”, a mai declarat Ioan Bălan.

El crede că asemenea afirmații generează neîncrederea românilor în reforme și nimeni nu își dorește acest lucru.

„Personal, susțin cu toată forța reformele de care românii și România are nevoie, susțin cu toată puterea faptul că fondurile europene trebuie să ne ajute să modernizăm țara și că reformele care se vor aplica în viitor trebuie făcute împreună cu românii, pentru interesele lor și nu împotriva acestora”, a concluzionat Ioan Bălan.