Intră acum și în grupul de
Parlamentarul democrat-liberal a arătat că nemulţumirea sa personală este legată de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, dar nu atât faţă de capacitatea acestuia de a gestiona ministerul, ci din cauza „modului superior prin care transmite anumite posibilităţi ale ministerului pliate pe cererile autorităţilor judeţene”. „Dacă e să-i reproşez ceva este atitudinea neprietenoasă faţă de judeţul Suceava”, a spus Bălan.
Deputatul PDL a reamintit că în timp ce majoritatea autorităţilor judeţene au cerut ministrului Transporturilor sprijin pentru îmbunătăţirea anumitor căi rutiere, autorităţile sucevene au solicitat refacerea căii ferate ce leagă Suceava de Ucraina şi care a fost afectată de inundaţii.
El a mai arătat că ministrul Transporturilor nu a fost de acord nici cu modernizarea drumului european E 85 de la Roman spre Siret, motivând că are „o altă optică” ce viza construcţia unei autostrăzi, care însă nu s-a concretizat şi că în ceea ce priveşte Aeroportul Suceava acesta nu sprijină modernizarea acestuia.