Ioan Bălan în Parlament: Nu putem să nu ne întristăm că  încă mai există lideri cu mentalități închistate care se visează țari sau împărați, iar, pentru a-și împlini visele dictatoriale, produc moarte, suferință și distrugeri


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a susținut într-o declarație politică în Parlament că cea mai tristă zi din istoria secolului XXI va rămâne data de 24 februarie 2022, ziua declanșării invaziei rusești în Ucraina.

„Apreciez solidaritatea statelor democratice din întreaga lume care condamnă cu fermitate agresiunea de neînțeles a Federației Ruse asupra Ucrainei. Războiul declanșat de Vladimir Putin, împotriva unui stat independent și suveran, asupra unui popor pașnic, care pornise decisiv pe drumul consolidării democrației, al economiei libere și al apropierii de valorile occidentale trebuie să înceteze imediat”, a declarat Ioan Bălan.

Parlamentarul sucevean liberal a aprecizat, de asemenea, modul în care autoritățile din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii s-au mobilizat pentru a aplica sancțiuni economice severe asupra statului agresor.

„Îmi exprim speranța ca forțele occidentale să nu lase niciun moment garda jos și vor aplica noi și noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, în scopul de a o izola politic, economic și diplomatic, pe plan internațional”, a adăugat deputatul.

 Ioan Bălan a subliniat că autoritățile ucrainene au nevoie de suportul puternic și susținut al statelor occidentale, atât din punct de vedere umanitar, cât și financiar, pentru a putea să-și protejeze cetățenii apreciind că un teritoriu poate fi cucerit, dar un popor niciodată.

„România este deja statul care primește cu brațele deschise miile de mame ucrainene, care trec frontiera țării noastre plângând, cu copii de mână, fugind din calea morții. Sunt profund impresionat de solidaritatea și umanitatea de care au dat dovadă românii din Suceava, Botoșani, Maramureș și din toată țara, primindu-i ca pe niște frați pe ucrainenii care încearcă să-și salveze familiile. Aș mai adăuga faptul că mulți dintre refugiații care trec frontiera de stat a României sunt frații noștri români din zona Cernăuți, din Bucovina de Nord. Am convingerea că România va avea grijă de fiecare refugiat în parte, de fiecare ucrainean obligat de agresorul rus să-și abandoneze casa și țara”, a mai spus parlamentarul.

El a transmis de la tribuna Parlamentului un un mesaj cât se poate de clar către toți compatrioții săi: „România beneficiază astăzi de cea mai solidă garanție de securitate din istorie. Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă cele mai solide argumente pentru ca niciun român să nu-și facă griji asupra securității și apărării statului român, indiferent ce demersuri și agresiuni va mai face Federația Rusă”.

Totodată, Ioan Bălan a menționat că deși România are garanția că este apărată, nu poate să nu se întristeze că în secolul XXI, încă mai există lideri cu mentalități închistate în secolul al XIX-lea, care se visează țari sau împărați, iar, pentru a-și împlini visele dictatoriale, produc moarte, suferință și distrugeri.


Intră acum și în grupul de