PSD a tradat… liberalii sunt singurii care mai fac opozitie in CJ (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

“Singurii care mai fac la ora actuală opoziţie în cadrul Consiliului Judeţean Suceava au rămas doar cei patru membri liberali.”

Aceasta este concluzia la care a ajuns Brânduşel Nichitean, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL Suceava care i-a acuzat pe social-democraţi de duplicitate în cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri la sediul partidului.

Conform consilierului judeţean liberal ultimul exemplu negativ dat de colegii PSD-işti din cadrul CJ Suceava a fost participarea acestora la acţiunea de inaugurare a lucrărilor de refacere de la spitalul vechi din municipiul reşedinţă de judeţ, acţiune ce a avut loc pe parcursul acestei săptămâni.

“Trecând întâmplător pe la spital nu am putut să nu observ comisia de inaugurare condusă de Gheorghe Flutur lângă care se aflau şi consilierii judeţeni PSD. Chiar dacă membrii PNL nu au fost invitaţi la acest vernisaj putea fi chemată măcar dna dr. Iliescu care este medic la Rădăuţi. Cred că hora populară începută în 2008 între PSD şi PDL continuă şi în prezent şi degeaba în Consiliul Judeţean se spurcă când de fapt pe la spate îşi dau mâna pentru că reprezintă aceleaşi interese de grup PSD – PDL” a declarat Brânduşel Nichitean.

Vicepreşedintele liberal a mai afirmat că la ora actuală singura opoziţie ce poate fi întâlnită în cadrul executivului judeţean vine din partea celor patru consilieri liberali şi nu şi din partea social-democraţilor “care una zic şi alta fac”.


Intră acum și în grupul de