Onofrei: „PSD si PNL ar trebui sa infiinteze birouri de compensare valutara pentru firmele ce pierd din deprecierea monedei nationale”


Intră acum și în grupul de

„PSD şi PNL ar trebui să fie îngrijorate şi responsabile pentru că semnalul economiei şi al mediului de afaceri este că nu sunt dorite la guvernare”, a declarat, joi, senatorul PDL de Suceava, Orest Onofrei, exprimându-şi îngrijorarea că piaţa, mediul de afaceri, bursa şi cursul valutar au reacţionat negativ după ce PSD şi PNL au anunţat acţiuni ce duc la instabilitate politică şi perspectiva schimbării guvernului. „Doar în ultima săptămână cursul valutar a crescut în fiecare zi şi a culminat cu ziua de azi (joi, n.r.) când a atins cel mai mare nivel din ultima jumătate de an”, a spus Onofrei.

El a adăugat că atunci când vorbesc de responsabilitate politică şi de cine duce România în haos, PSD şi PNL ar trebui să privească în propria ogradă, la propriile acţiuni. „În loc să-şi manifeste dorinţa de a veni la guvernare înainte de termen, PSD şi PNL ar trebui să înfiinţeze birouri de compensare valutară pentru tot mediul de afaceri ce pierde din cauza creşterii de curs şi din reacţia negativă a bursei. Ar trebui ca din cotizaţiile membrilor să despăgubească românii cu credite în valută şi care sunt înspăimântaţi că nu le pot plăti pentru că achite mai mult după creşterea cursului monedei naţionale”, a conchis Orest Onofrei.


Intră acum și în grupul de