Sprijin moral al PSD-istilor falticeneni fata de profesoara de la Colegiul “Mihai Bacescu”, care a intrat in greva foamei

Organizaţia municipală Fălticeni a PSD, prin vocea deputatului Ioan Stan, şi-a anunţat solidaritatea faţă de acţiunea de protest demarată joi de liderul de sindicat de la Colegiul fălticenean „Mihai Băcescu”, Viorica Ioniţe, care a intrat în greva foamei nemulţumită de diminuarea salariilor în învăţământ.

Parlamentarul sucevean, lider al PSD Fălticeni, a criticat comportamentul „obtuz” al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, şi a declarat că va sprijini orice acţiune a cadrelor didactice menite să le apere drepturile şi demnitatea.

„Organizaţia municipală Fălticeni a PSD îşi declară cu întreaga sa consideraţie solidaritatea cu acţiunea de protest a doamnei profesor Viorica Ioniţe. Printre noi se numără colegi ai domniei sale şi părinţi ai generaţiei de elevi ce i-au primit îndrumarea şi sprijinul. Printre noi se numără şi parlamentari care nu vor înceta să apere încă o dată şi încă o dată cauza profesorilor sărăciţi de diminuarea salariilor dispreţuiţi de propriul ministru care refuză să-i audă şi ameninţaţi de intenţia guvernului de a-şi asuma răspunderea pe o lege a educaţiei incompatibilă cu şcoala românească şi cu slujitorii ei. Rămânem până la capăt solidari cu gestul omului şi dascălului Viorica Ioniţe căreia îi oferim tot sprijinul moral”, a subliniat Stan.