Opozitia pregateste un proiect de buget alternativ pentru 2011 (VIDEO)

„Guvernul actual condamnă la subdezvoltare 60 la sută dintre români care trăiesc în localităţi unde primarii nu sunt de la PDL”, a apreciat, joi, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, arătând că în continuare, premierul Emil Boc defavorizează localităţile cu primari ce nu sunt membri ai PDL.

Potrivit liderului PSD Suceava, la ultima alocare bugetară pentru administraţiile publice locale, primăriile conduse de reprezentanţi ai PDL „au primit grosul”, iar restul primăriilor cu mult mai puţin. Astfel, 70 de milioane de lei au fost îndreptaţi spre localităţi conduse de primari PDL, 12 milioane de lei celor cu primari PSD, 9,6 milioane de lei celor cu primari PNL şi 6,7 milioane de lei celor cu primari UDMR în condiţiile în care PSD deţine 36 la sută dintre primari, PDL 28 la sută, PNL 22 la sută, iar UDMR 6 la sută.

Totodată, Nechifor, care este şi membru al Comisiei de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, a anunţat că partidele din opoziţie urmează să elaboreze un buget alternativ pentru anul 2011 care să reflecte necesităţile românilor, dar care ţine cont de acordul cu FMI, pentru a arăta că există soluţii şi fără să fie aplicate doar tăieri de venituri „Va fi un buget alternativ pentru 2011 care să reflecte necesităţile României în educaţie, sănătate, administraţie publică locală.(…) Să încercăm, în această formulă, cu PNL şi PC, să conştientizăm electoratul că România are şi altfel de soluţii şi nu numai tăieri de venituri”, a spus deputatul social-democrat.

El şi-a exprimat speranţa că dezbaterile pe Legea bugetului de stat pentru 2011 vor fi consistente, cu soluţii, idei şi principii. Nechifor a spus că bugetul trebuie să ţină cont de nevoile românilor şi a subliniat că românii au nevoie de venituri mai mari, subliniind că afundarea în sărăcie nu va putea să determine creştere economică.