RETROSPECTIVA ANULUI 2010

Printre moţiuni şi demiteri de miniştri din cabinetul Boc, partidele politice sucevene s-au remarcat în 2010 prin organizarea de alegeri interne, şi consolidarea echipelor cu care vor ieşi la bătaie la alegerile locale şi parlamentare din 2012.

Petru Luhan, vicepreşedinte al Grupului “Tinerii membri PPE din Parlamentul European”

Europarlamentarul PDL/PPE, Petru Luhan, a fost ales la finele primei luni din 2010, în funcţia de vicepreşedinte al grupului “Tinerii membri PPE din Parlamentul European”, grup care reuneşte tineri europarlamentari cu vârste până la 36 ani. “Alegerea în această funcţie mă onorează foarte mult şi mă responsabilizează în acelaşi timp. Avem un grup al tinerilor europarlamentari foarte dinamic şi foarte ambiţios. Cel mai important lucru este însă faptul că există foarte multe obiective comune pentru tinerii din cele 27 de state membre. Astăzi am reuşit să stabilim şi un plan de acţiune general pentru acest mandat. Pentru a realiza acest plan trebuie însă să îmbrăcam haina europeană, respectiv să dezvoltam strategii şi concepte de interes comun”, a declarat eurodeputatul sucevean la momentul respectiv, enumerând totodată şi câteva din obiectivele sale şi ale grupului pentru următorii ani.

PDL susţine că Marius Ursaciuc va candida pentru ei în 2012. Ursaciuc se jura că nu ştie nimic

Secretarul general al organizaţiei judeţene Suceava a PDL, deputatul Ioan Bălan, a anunţat la sfârşitul lunii februarie, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului că în anul 2012, când sunt programate alegeri la nivel local, că primarul liberal din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, ar putea candida din partea PDL. Ioan Bălan a făcut declaraţia după ce PDL Suceava a început acţiunea de stabilire a candidaţilor de primar pentru anul 2012 când îşi propune să obţină victoria în toate municipiile şi oraşele din judeţul Suceava, deputatul declarând că din punct de vedere politic, actualii primari democrat-liberali vor fi şi candidaţii partidului la alegerile locale viitoare. De cealaltă parte însă, primarul Humorului susţine, la rândul său, că nu are cunoştinţă de un asemenea demers, fără însă a se arăta foarte deranjat de subiectul pus în discuţie. „Eu nu ştiu nimic despre asta”, a declarat, la momentul respectiv, Marius Ioan Ursaciuc.

Deputatul Eugen Bejinariu a intrat în conducerea centrală a partidului

Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, este din 11 martie 2010, şeful Departamentului PSD pentru relaţia cu Camera Deputaţilor, potrivit unei decizii adoptate de Comitetul Executiv Naţional al PSD. Bejinariu a declarat atunci că în calitatea sa va menţine legătura între deputaţii PSD şi departamentele partidului, pentru a exista o comunicare coerentă între parlamentari şi aceste structuri de specialişti care elaborează strategii în diverse domenii, de la agricultură la relaţii europene.

Ghervazen Longher a fost reales preşedinte al Uniunii Polonezilor din România

Deputatul sucevean al minorităţii polone din România, Ghervazen Longher a fost reales la finele lunii martie ca preşedinte al Uniunii Polonezilor din România. În uma Congresului Polonezilor din România, care a avut loc la Suceava, Longher a fost reales preşedinte al Uniunii cu 140 de voturi pentru, 2 voturi impotrivă si 8 abţineri. În felul acesta deputatul sucecvean reuşeşte să stabilească şi un record personal fiind al treilea mandat de presedinte al Uniunii pentru el. La Congres au participat 150 de delegaţi din 14 organizatii locale ale Uniunii Polonezilor din Romania. În calitate de invitaţi, la Congres au mai participat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean şi lider judeţean al PDL, consulul Anna Zalewska, reprezentantul Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti şi o serie de senatori si deputaţi de Suceava.

Organizaţia Municipală PNL Suceava a fost dizolvată

Preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că organizaţia municipală PNL Suceava a fost dizolvată pentru că actuala conducere interimară era nestatutară, în condiţiile în care s-a depăşit termenul statutar pentru interimat. Băişanu a mai spus la atunci că, în urma analizelor făcute pe zone, au mai fost dizolvate 40 de organizaţii din cele 114 ale PNL Suceava din cauză că birourile de conducere sunt neperformante. „Am decis totodată se retragem sprijinul politic acordat un consilieri locali care nu şi-au făcut datoria şi nu reuşit să se achite faţă de cetăţeni”, a arătat preşedintele PNL.

Luhan a promovat în PE o invenţie românească pentru depistarea cancerului

Europarlamentarul PDL de Suceava Petru Luhan a promovat, în luna mai, în plenul Parlamentului European invenţia româncei Raluca-Ioana van Staden, şi anume, un senzor care determina existenţa cancerului în corpul uman. “Reuşite precum invenţia româncei Raluca-Ioana van Staden şi anume, un senzor care determina existenţa cancerului în corpul uman, la nivel molecular, direct din sânge, printr-o procedură simplă care durează mai puţin de 6 minute, trebuie să fie susţinute şi valorificate la maxim “, a declarat Luhan la acel moment, arătând că Raluca-Ioana van Staden a câştigat, în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, Trofeul de Aur pentru “Cea Mai Bună Femeie Inventator” pentru senzorul care determină existența cancerului în corpul uman. Parlamentul European a găzduit la începutul lui iunie dezbaterea cu tema “Lupta împotriva cancerului – o prioritate pentru UE”, iniţiată de europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan.

Nechifor i-a luat locul lui Mîrza la conducerea PSD Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a fost ales la mijlocul lunii mai, noul preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, după ce a obţinut mai multe voturi decât contracandidatul său deputatul Eugen Bejinariu, în urma unei Conferinţe judeţene de alegeri care a durat mai bine de şase ore şi la care au participat nume grele ale PSD, cum ar fi preşedintele Victor Ponta, fostul premier Adrian Năstase, secretarul general Liviu Dragnea şi şeful organzaţiei naţionale de tineret, Nicolae Bănicioiu. Nechifor a obţinut în final 301 de voturi ale delegaţilor la Conferinţa judeţeană de alegeri în timp ce Eugen Bejinariu a fost votat de 237 de persoane, diferenţa fiind destul de mare în condiţiile în care Bejinariu s-a bucurat de sprijinul necondiţionat al vechii „gărzi” din PSD Suceava, coordonată de fostul preşedinte Gavril Mîrza. La puţine momente de la anunţarea rezultatului final, noul preşedinte a anunţat că principala ţintă este ca PSD să redevină primul partid din judeţul Suceava.

Ion Lungu este preşedintele ales al PDL Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost ales, la începutul lunii iunie, preşedinte al organizaţiei municipale PDL Suceava, iar în funcţiile de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi cei doi viceprimari ai municipiului, Lucian Harşovschi şi Viorel Seredenciuc. Ion Lungu, care îndeplinea funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale PDL Suceava, a fost şi singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei şi a primit doar cinci voturi împotrivă din cei peste 390 de delegaţi la conferinţa de alegeri. Lungu a declarat după alegerea sa în funcţie că este un nou început pentru organizaţia municipală PDL Suceava care deja are ca principal obiectiv câştigarea alegerilor locale din 2012. „Dacă ne facem datoria faţă de cetăţeni şi eu zic că ne-o facem şi vom duce la capăt proiectele mari de dezvoltare a oraşului putem să avem îndrăzneala să mai cerem un vot pentru Primărie şi Consiliul Local”, a spus Ion Lungu.

PSD Suceava a întocmit “Lista ruşinii”

Fotografiile celor nouă parlamentari PDL de Suceava care au votat „pentru reducerea pensiilor şi salariilor” au făcut obiectul unei „Liste a ruşinii” care a fost afişată la mijlocul lunii iunie la sediul PSD Suceava. Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat la momentul respectiv că pe lângă prezentarea „Listei ruşinii” cu parlamentarii PDL din Suceava la sediul organizaţiei, astfel de liste vor fi prezentate în fiecare localitate, organizaţia urmând să obţină autorizaţii pentru afişarea lor. El a spus că sucevenii trebuie să ştie parlamentarii care au votat pentru reducerea pensiilor şi salariilor şi i-a îndemnat pe aceştia să utilizeze instituţia audienţei la aceşti parlamentari cărora să le ceară explicaţii pentru aceste reduceri. „Pensionarii şi bugetarii să meargă în audienţă la parlamentarii din colegiile lor cu calculul tăierilor de pensii şi salarii şi să le ceară explicaţii”, a spus Donţu.

UNPR Suceava are un nou preşedinte în persoana Cătălinei Vartic

Cătălina Vartic este de la finele lunii septembrie noul preşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), ea fiind aleasă cu 151 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă în cadrul primei şedinţe de alegeri ale acestui partid de la înfinţarea sa. Vartic, care conduce Oficiul Registrului Comerţului Român, filiala Suceava, este una dintre cele mai noi şi mai promiţătoare figuri politice de pe eşicherul politic sucevean iar echipa cu care aceasta pleacă la drum este una formată în special din tineri sau din personalităţi sucevene care au confirmat în luptele politice de până acum. Desfăşurate la Conacul Domnesc, alegerile la UNPR Suceava s-au desfăşurat sub tonul seriozităţii totale, dat în special de oaspeţii de la Bucureşti printre care s-au numărat ministrul Gabriel Oprea (preşedinte executiv al UNPR), Cristian Diaconescu (preşedinte de onoare), Şerban Mihăilescu şi Liviu Câmpanu. Deli aflată la prima incursiune într-o astfel de misiune, tânăra Cătălina Vartic a ştiut să facă faţă provocării şi a reuşit să coordoneze de asemenea manieră lucrările în aşa fel încât acestea să poată fi declarate la final a fi un succes.

Gheorghe Flutur a fost reconfirmat la preşedinţia PDL Suceava

În urma alegerilor din 3 octombrie, care s-au desfăşurat în sala mare a Casei de Cultură din municipiu, Gheorghe Flutur, a fost reconfirmat la preşedinţia Organizaţiei Judeţene Suceava a PDL. El a fost reales în această funcţie cu 798 de voturi pentru şi doar 6 împotrivă. Flutur a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei sucevene a PDL. La şedinţa Colegiului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava au participat premierul Emil Boc, miniştrii Elena Udrea, Daniel Funeriu, Gheorghe Ialomiţianu, Valerian Vreme, Anca Boagiu, aproximativ o mie de delegaţi din organizaţiile din judeţ şi liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei.

Patronul Casa Plus, Marius Zmău, a pus mâna pe PNL Suceava fără nici un fel de probleme

Patronul magazinului Casa Plus din Suceava, omul de afaceri Marius Zmău a fost ales la mijlocul lunii octombrie în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a PNL, fiind astfel noul lider ales al acestui partid după ce Mihai Aurel Steiciuc (fostul preşedinte ales) a fost mazilit din funcţie de liderul judeţean Alexandru Băişanu pe motive de „trădare politică”. Necunoscut în lumea politică suceveană până săptămâna trecută când a fost anunţat „pe surse” drept viitorul preşedinte al PNL Suceava, dar cunoscut ca fiind cumătrul preşedintelui organizaţiei judeţene, Alexandru Băişanu, Marius Zmău a apărut de nicăieri drept soluţia salvatoare pentru PNL Suceava. Cu 207 voturi pentru şi doar 19 împotrivă, Marius Zmău, „liberalul” care nu a dus până atunci nici o luptă politică cu PSD sau PDL, ci doar şi-a făcut prieteni în cele două partide prin prisma afacerii sale, a devenit preşedinte al PNL Suceava, putându-se spune fără greş că şi în PNL Suceava „cumătria a învins democraţia”.

PNL Suceava i-a exclus pe deputatul Grosaru şi pe primarul Şerban

Deputatul minorităţii italiene din România, Mircea Grosaru, şi primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Constantin Gabriel Şerban, au fost excluşi la mijlocul lunii noiembrie 2010 din organizaţia judeţeană a PNL Suceava, în urma votului în unanimitate dat în cadrul Delegeţiei Permanente a partidului, la care au participat primul liberal al ţării, Crin Antonescu şi vicepreşedinţii organizaţiei naţionale, Cristian Adomniţei, Varujan Vosganian şi Romeo Stavarache. Parlamentarul sucevean şi primarul de Câmpulung au fost daţi afară din partid după ce liderul judeţean al liberalilor, Alexandru Băişanu, a tot încercat să-i determine pe aceştia să vină la sediul PNL şi să depună „jurăminte de supunere”. Cum însă lucrurile nu au mers conform dorinţelor liderului judeţean, acesta s-a văzut nevoit să convoace Delegaţia Permanentă şi să ceară acesteia excluderea celor doi pe motive că aduc deservicii partidului.

Un candidat, un preşedinte – Lucian Harşovschi

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a fost ales, în data de 17 decembrie 2010, în funcţia de preşedinte al tinerilor democrat liberali din judeţul Suceava, cu o majoritate covârşitoare, fiind singurul candidat la funcţie, după ce Marius Boghian s-a retras de pe fotoliul de lider, după aproape trei ani de conducere. Sala mică a Casei de Cultură s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 300 de delegaţi şi invitaţi care au fost prezenţi la Consiliul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei Judeţene de Tineret., printre aceştia numărându-se şi vârfurile partidului de la seniori fiind vorba de vicepreşedintele la nivel naţional, Gheorghe Flutur, şi preşedintele organizaţiei municipale, primarul Sucevei, Ion Lungu. Noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret Suceava a PD-L, Lucian Harşovschi, a spus că unul dintre obiectivele sale va fi promovarea tinerilor.