Opozitia nu si-a dat votul la repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale (VIDEO)

Reacţiile consilierilor opoziţiei nu au întârziat să apară în cadrul şedinţei extraordinare a CJ Suceava de miercuri, în care a fost dezbătută repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011. Astfel, aleşii judeţeni ai PSD şi ai PNL au acuzat că au fost convocaţi în pripă şi că li s-a înmânat proiect de hotărâre cu o oră înainte de începerea dezbaterilor în condiţiile în care această hotărâre este extrem de importantă întrucât se repartizează fondurile cu care vor lucra primăriile din judeţ în anul 2011. Ei au criticat şi modul de repartizare a sumelor, arătând, că la o primă evaluare se identifică o distribuire „extrem de neechilibrată” a sumelor de echilibrare a bugetelor.

Milici: “Sunteţi preşedintele PDL şi nu al Consiliului Judeţean”

Consilierul judeţean PSD Ovidiu Milici l-a acuzat pe Gheorghe Flutur că modul în care a propus repartizarea sumelor către localităţi dovedeşte că acesta este preşedintele PDL Suceava şi nu al CJ Suceava.

„Sunteţi preşedintele PDL şi nu al Consiliului Judeţean, nu al celor peste şapte sute de mii de suflete. Condamnaţi la subdezvoltare localităţi ce nu au primari PDL”, a spus Milici.

El a arătat că deşi este de felicitat pentru că a adus fonduri în judeţ, Gheorghe Flutur este de blamat că nu le distribuie corect. „Vă felicit că v-aţi bătut să aduceţi bani în judeţ, dar tot pixul dumneavoastră îi împarte. Nu suntem de acord cu această tactică”, a spus consilierul PSD.

Nichitean: “Ne chemaţi la şedinţe ca să ne puneţi în postură de papagali”

La rândul său, consilierul judeţean PNL Brânduşel Nichitean i-a spus lui Flutur că tehnica prin care consilierii sunt convocaţi în pripă la şedinţe îi pune în postura de papagali pentru că nu se pot pregăti corespunzător pentru a aduce argumente susţinerilor lor.

El a spus că de doi ani trăieşte aceeaşi experienţă şi că la şedinţele CJ Suceava consilierii sunt convocaţi cu o zi sau două înainte, iar consilierii ajung că consulte proiectele de hotărâre cu doar o oră înainte de şedinţă.

„Ne chemaţi la şedinţe ca să ne puneţi în postură de papagali. Sunt şi consilieri PDL care nu acceptă ceea ce faceţi, dar aveţi o vrăjeală de a duce oamenii de nas. La noi nu mai ţine. Mai aveţi un an şi patru luni să zburdaţi în Consiliul Judeţean”, a spus Nichitean.

Iacob: “Ne consideraţi doar ridicători de mâini”

Liderul consilierilor PSD din CJ Suceava, Gheorghe Iacob i-a spus lui Gheorghe Flutur că pentru şedinţele extraordinare trebuie ca proiectele de hotărâre să fie prezentate, cu cel puţin trei zile înainte, conform legislaţiei. El a arătat că preşedintele CJ Suceava încearcă prin această tehnică să nu le permită consilierilor opoziţiei să-şi fundamenteze corespunzător punctele de vedere.

„Ne jigniţi inteligenţa pentru că nu vom putea să ne susţinem documentat opiniile. Suntem în grevă din acest moment fiind desconsideraţi de dumneavoastră şi de colegii dumneavoastră. Ne consideraţi doar ridicători de mâini.(…) Nu toţi suntem tâmpiţi, poate avem şi noi ceva de spus”, a declarat consilierul judeţean social-democrat.

El i-a transmis lui Flutur că stilul de lucru din CJ Suceava trebuie schimbat şi i-a spus ca următoarele şedinţe trebuie organizate într-o sală mai încăpătoare întrucât PSD doreşte să invite la şedinţele CJ consilierii locali şi primarii din toate localităţile pentru ca aceştia să vadă cum decurg acestea.

Flutur: “Eu nu încep campania electorală şi voi tura şi mai mult motoarele pentru a aduce fonduri în judeţ”

În replică, Gheorghe Flutur a spus că prin abordarea opoziţiei poate constata că a început campania electorală şi a adăugat că PSD şi PNL nu au dorit, nici la nivel naţional, să fie adoptat bugetul de stat. „Eu nu încep campania electorală şi voi tura şi mai mult motoarele pentru a aduce fonduri în judeţ”, a spus preşedintele CJ Suceava care a arătat că a convocat şedinţa la începutul anului 2011 pentru ca localităţile să poată să-şi aprobe bugetele proprii cât mai repede.

Consilierii PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţe în momentul când Gheorghe Flutur a supus la vot proiectul de hotărâre, acesta fiind adoptat doar cu voturile consilierilor judeţeni PDL.

Ulterior acestui gest, Flutur a declarat că opoziţia face „acrobaţii electorale” şi că prin părăsirea sălii a făcut „un exerciţiu ipocrit de imagine”.

El consideră că PSD ar trebui să tacă pentru că a angajat, în vremea când administra judeţul, un credit de 87 de milioane de euro pentru proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene” la care a venit scadenţa şi că 55 de primării din judeţ vor trebui să plătească ratele la credit. „Sunt îngrijorat de cum îşi vor plăti datoriile primăriile pentru că în acest an vine scadenţa”, a spus Flutur.