Intră acum și în grupul de
PSD Suceava cere demisia viceprimarului municipiului Vatra Dornei, Mircea Rusu (PDL), arătând că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile pe care le-a primit din partea primarului liberal Ioan Moraru pentru pregătirea staţiunii pentru sezonul turistic de iarnă.
Ioja a mai arătat că şi pregătirile oraşului pentru sezonul turistic de iarnă au lăsat de dorit şi a subliniat că patinoarul din oraş a fost deschis abia în 9 ianuarie, după ce turiştii au plecat.
El a mai spus că viceprimarul PDL, Mircea Rusu, este cel care a primit delegare pentru aceste activităţi, dar că acesta nu s-a preocupat de problemele pentru care a fost ales în funcţie.
La rândul său, preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că viceprimarul Mircea Rusu a fost ales în această funcţie pentru a conlucra cu conducerea PDL a CJ Suceava, dar că nici unul dintre obiectivele asumate, printre care punerea în funcţiune a centralei de cogenerare sau conducta de gaze naturale nu au fost realizate.
El a arătat că există posibilitatea ca o majoritate PNL–PSD în CL Vatra Dornei să găsească o variantă mai bună pentru funcţia de viceprimar.