Stan sustine ca CJ si DGFP Suceava au actionat doar in favoarea localitatilor cu primari PDL (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat luni, că apreciază modul în care deputatul PDL Suceava, Ioan Bălan, îi laudă activitatea de parlamentar care a reuşit să atragă fonduri pentru majoritatea localităţilor din colegiul electoral 5 pe care îl reprezintă.

Stan a spus într-o conferinţă de presă că efortul făcut de el pentru localităţile din colegiul său a fost remarcat inclusiv de opozanţii politici din PDL.

El a arătat că are o experienţă de zece ani în Parlament şi ştie cum să acţioneze pentru atragerea de fonduri necesare localităţilor.

Stan a spus că a depus 60 de amendamente în nume propriu la legea bugetului şi că în urma acestei acţiuni localităţile din colegiul său au beneficiat de sume de la buget de 30.000-40.000 de lei.

Deputatul social-democrat a mai spus că deputatul Ioan Bălan nu a amintit că tot un amendament al său a fost aprobat prin care spitalul din Fălticeni beneficiază de finanţare de 20 de milioane de lei.

Ioan Stan a mai spus că la repartizarea sumelor de echilibrare pe localităţi preşedintele CJ Suceava şi DGFP Suceava au acţionat doar în favoarea localităţilor cu primari PDL.

„Consiliul Judeţean şi DGFP ne-au ciuruit”, a spus Stan care a arătat că la distribuirea fondurilor din cote defalcate de TVA şi impozitul pe venit „s-a pus amprenta portocalie”.

El a arătat că localităţi cu primari PDL au primit chiar şi de cinci ori mai multe fonduri decât cele cu primari din opoziţie, făcând comparaţie între Bogdăneşti şi Boroaia, sau între Hârtop şi Fântâna Mare.

Stan a mai declarat că, pe neobservate, localităţi cu primari PSD au reuşit să câştige proiecte cu finanţare europeană, dar că atunci când a văzut ceea ce se întâmplă, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a început să acţioneze.

„Ne-a dat la gioale”, a spus Stan care a menţionat că un proiect în valoare de un milion de euro promovat de comuna Berchişeşti a fost respins.


Intră acum și în grupul de