Intră acum și în grupul de
Preşedintele grupului parlamentar al Partidului Popular European din cadrul Parlamentului European, Joseph Daul, va fi prezent la finele acestei saptamani in judetul Suceava.
Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, care este si preşedinte al Consiliului Judetean Suceava, a declarat presei că preşedintele grupului PPE din PE va fi însoţit de doi dintre oamenii importanti ai grupului, secretarul general al grupului, Martin Kamp şi respectiv, de secretarul general adjunct, Antoine Ripoll.
Gheorghe Flutur a explicat că liderul grupului PEE din PE va avea o întâlnire cu fermierii din zona Câmpulung Moldovenesc, va vizita ferme de vaci de lapte, gospodării ţărăneşti se va întâlni cu meşteşugari şi va discuta cu localnicii şi cu autorităţile locale despre folosirea fondurilor europene şi alte probleme legate de zona judeţului Suceava.
Delegaţia grupului PPE va vizita totodată si cateva mănăstiri din judeţul Suceava aflate in patrimoniul UNESCO, dar şi o serie de muzee.