Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, deputatul Dumitru Pardău, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Suceava, că organizaţia sa se pregăteşte cu foarte mare încredere pentru alegerile locale din 2012, unde speră să obţin un scor foarte bun. Parlamentarul sucevean democrat-liberal a spus că priorităţile partidului pentru anul 2011 au fost deja inventariate şi că printre acestea se află şi susţinerea „gospodarilor” din zona de munte.
El a mai subliniat că din punctul său de vedere orice om din judeţ poate vedea diferenţa între PSD, un partid care nu ştie decât să acuze şi PDL un partid care se preocupă de dezvoltarea judeţului.