Liderul PSD Suceava: „O obligatie a Guvernului este revenirea la TVA de 19%” (VIDEO)

Premierul Emil Boc ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi să demisioneze imediat pentru „incapacitate administrativă, incompetenţă şi lipsă de profesionalism”, este de părere preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, arătând că măsura creşterii TVA la 25 la sută a avut drept consecinţă doar creşterea costului vieţii şi nici un spor de creştere a colectărilor bugetare.

Liderul social-democraţilor suceveni a spus că aprecierile şefului misiunii FMI în România privind lipsa de capacitate de administrare a Guvernului dovedesc că toate măsurile luate de puterea actuală au avut ca efect doar scăderea nivelului de trai al românilor.

„Cei care au greşit, trebuie să şi plătească pentru greşelile lor. Vine clipa decontului, iar FMI trebuie să fie solidar cu Guvernul”, a spus Nechifor, care consideră că principalul vinovat de această situaţie este premierul Emil Boc.

Preşedintele PSD Suceava a reamintit că în martie 2010 avertiza că Guvernul vrea să majoreze TVA şi că a arătat atunci că măsura nu va avea efectele scontate şi că, după ce guvernanţii au negat că vor adopta o asemenea măsură, aceasta a fost luată la mijlocul anului având ca efect doar creşterea costului vieţii românilor. „O obligaţie a Guvernului este revenirea la TVA de 19 la sută, revenirea la salariile bugetarilor, la acordarea de pensii echitabile şi repornirea creditării economiei”, a spus deputatul social-democrat.

El consideră că România va trebui să găsească un nou model economic care să ducă la dezvoltare menţinând o dimensiune socială. „Nu putem vorbi de protecţie socială fără o economie puternică, dar nici nu putem să luăm bani de pe spatele celor săraci”, a spus Nechifor.

Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a spus, miercuri, în timpul discuţiilor de la CES, că efectele creşterii TVA nu au fost notabile din cauza capacităţii reduse de administrare a Guvernului, a relatat preşedintele UGIR – 1903, Cezar Corâci.

O misiune FMI – CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie.