Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a lansat, vineri, un nou atac la adresa prim-vicepreședintelui PNL, președintele PNL Suceava și președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, deși cele două partide sunt în coaliția de guvernare.
În comunicatul transmis de Gheorghe Șoldan, acesta recunoaște că a fost întrebat cum își permite să îl atace pe Gheorghe Flutur și a răspuns tot cu o întrebare: „Ce să fac? Să aștept încă vreo 20-30 de ani Să-l las să-și bată în continuare joc de județ, să „meargă” cu motorul la ralanti, ieșind în față doar cu munca altora ori lăudându-se săptămânal în mass-media locală cu proiecte pe care mulți dintre alegătorii lui nici nu au mai apucat să le vadă realizate?”.
Totodată, când i s-a transmis că nu e bine să se ia de dl. Flutur a răspuns: Hai, nu zău.
„Păi dacă unii se fac că nu văd că ”împăratul” e gol, trebuie să fie cineva care să spună adevărul. Nu de alta, dar omul ăsta chiar crede că e trimisul lui Dumnezeu în Bucovina. Acum trei săptămâni, când județul era sub nămeți, nici urmă de el. Dispăruse și prefectul. “Dl. Flutur e bolnav, la pat”, au sărit imediat vasalii să-l apere. Și, ghici ce, o săptămână mai târziu, în prima zi de Paște, pacientul Flutur și-a revenit miraculos și bătea toaca și juca-n opinci la Muzeul Satului, la încă o horă plătită din bani publici. (L-o fi tratat „doctorul” Flutur?!) Și când mai citești în presă că la festival s-a cântat “un cântec compus de președintele CJ Suceava”, e de-a râsu’-plânsu’. IN-CRE-DI-BIL. Omul e și compozitor și a început să fie cântat la evenimente. (Oare cântă și la nunți?!) Dragi suceveni, ori li s-a făcut unora dor de Ceaușescu, ori le lipsesc vremurile când scriau cu oi pe dealuri pentru Elena Udrea.Atâta populism ieftin, penibil, nu credeam că mai e posibil în ziua de astăzi. Domnule Flutur, poate de la atâta bătut toaca și bătucit opincile ați uitat că sunteți președintele Consiliului Județean Suceava?!Sunt atâtea probleme în județ, de la starea drumurilor județene la lipsa investitorilor, iar „primul gospodar al județului” organizează hore.
Dle. Flutur, o să continui să mă iau de dumneavoastră, atâta timp cât tot uitați de problemele din județ și veniți doar cu fumigene de presă! Da, eu, George Șoldan, un tânăr care vrea doar să vă apucați de treabă! Măcar acum, în ceasul al 12-ea! Până la anul, când o să vină vremea să puneți opincile-n cui!”, a fost mesajul lui Șoldan încheiat cu un Post Scriptum :„ Începeți prin a vă căra singur mapa! Nu-l mai chinuiți pe prefectul Moldovan”
Intră acum și în grupul de