PNL începe să se destrame. Deputatul liberal Ben Oni Ardelean demisionează și face alt partid


Intră acum și în grupul de

Partidul Național Liberal începe să se destrame. Deputatul PNL Ben Oni Ardelean, fost vicepreședinte al partidului și cunoscut ca având puternice legături cu Partidul Republican din SUA, a anunțat, miercuri, că demisionează din PNL și că va face un nou partid politic.

„Informațiile care au început sa curgă cu privire la un nou construct politic de amploare, în România, sunt adevărate. Această inițiativă vine ca un răspuns la provocările complexe cu care se confruntă România în prezent și la deziluzia tot mai răspândită în rândul cetățenilor față de clasa politică din România. Mai multe detalii despre noul proiect politic pe care îl inițiez, vă voi pune la dispoziție în cursul zilei de vineri”, a scris Ben Oni Ardelean.

De mai multă vreme se discută în interiorul PNL că o parte nemulțumită de evoluția partidului urmează să inițieze o nouă formațiune politică.

Tensiunile se pare că se simt și în organizația liberală județeană suceveană de mai mult timp în condițiile în care intenția de vot pentru PNL a scăzut dramatic și doar Gheorghe Flutur pe persoană fizică mai are un cuvânt de spus.

De asemenea, par să existe tensiuni și în organizația municipală PNL Suceava generate de încrâncenarea lui Ion Lungu de a se vedea din nou candidat pentru funcția de primar în condițiile în care sucevenii vor o schimbare de generație, fapt constatat în urma sondajelor de opinie.

Va fi interesant de urmărit care vor fi membrii din PNL Suceava care se vor alătura mișcării politice lansate de Ben Oni Ardelean.


Intră acum și în grupul de