Liberalii se aliaza actiunii 2% pentru SMURD (VIDEO)

Liberalii suceveni se vor alia acţiunii demarată de SMURD pentru achiziţionarea unui aparat de zbor specializat pentru transportul bolnavilor aflaţi în stare deosebit de gravă.

În cadrul unei întâlniri cu presa, liderul PNL Suceava, Alexandru Ştefan Băişanu, a declarat că „în urma discuţiilor purtate cu membrii, am hotărât ca toţi liberalii să direcţioneze cei 2% din impozitul pe venit către Fundaţia SMURD. Este dacă vreţi un fel de autogospodărire a banilor noştri până la urmă”.

Băişanu a mai adăugat că dacă există SMURD la Suceava, acest lucru se datorează şi lui încă de pe timpul când ocupa fotoliul de prefect al judeţului.

“Pe vremea când eram prefect, a fost una dintre cele trei promisiuni pe care le-am făcut locuitorilor acestui judeţ şi anume înfiinţarea unui punct de lucru SMURD aici, lucru ce s-a şi realizat de altfel după aproape trei luni de mandat”, a spus Băişanu, transmiţând un apel şi către ceilalţi suceveni să urmeze gestul liberalilor pentru ca indirect să ajute la salvarea unei vieţi aflate în pericol.