Acasă Politica Primarul din Broșteni, Alexandru Hurjui, va candida pentru un nou mandat din...

Primarul din Broșteni, Alexandru Hurjui, va candida pentru un nou mandat din partea PNL


Intră acum și în grupul de

Primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, a anunțat, joi, o decizie importantă în cariera sa politică, marcând astfel sfârșitul primului său mandat. Într-o informare de presă, Hurjui a făcut un bilanț al celor trei ani de mandat, evidențiind realizările semnificative în implementarea proiectelor esențiale pentru dezvoltarea orașului Broșteni.

Primarul Hurjui a recunoscut importanța colaborării strânse cu echipa din primărie și sprijinul decisiv al consilierilor locali, dar a subliniat, în mod special, contribuția semnificativă a președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și a parlamentarului de zonă, deputat Angelica Fădor, în realizarea proiectelor dificile.



„Este un moment de recunoștință și mulțumire pentru sprijinul necondiționat oferit de către președintele Consiliului Județean Suceava, dl. Gheorghe Flutur. Sunteți un lider care a demonstrat constant devotamentul pentru progresul și dezvoltarea comunității noastre, iar astăzi nu pot decât să vă mulțumesc pentru eforturile depuse”, a declarat Hurjui.

Primarul Hurjui a anunțat că acceptă invitația de a se alătura echipei Partidului Național Liberal Suceava și că va candida pentru funcția de primar la alegerile din 2024 din partea PNL.

Hurjui a subliniat importanța valorilor democratice și dezvoltării durabile și a exprimat încrederea că, împreună cu echipa liberală, va putea continua proiectele începute și va asigura stabilitatea și coerența necesare dezvoltării locale.

„Broșteniul merită un viitor mai bun, iar împreună sunt convins că vom reuși să ducem la bun sfârșit cele 17 proiecte majore de investiții aflate în diferite stadii de implementare și vom contura alte inițiative menite să ducă la o viață mai bună”, a adăugat primarul.

Hurjui a încheiat cu un apel la comunitate, exprimându-și încrederea în sprijinul concetățenilor pentru construirea unui oraș mai prosper și mai atractiv pentru toți.

„Rămâneți alături de noi în această călătorie spre un viitor mai bun!”, a conchis el.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version