Din Bucovina, Cezar Preda cere PDL-istilor sa mearga alaturi de Blaga la alegerile din 14 mai

Sustinatorii lui Vasile Blaga pentru preşedinţia PDL susţin că în momentul în care acesta va deveni lider naţional USL va avea cu adevărat o foarte mare problemă, în condiţiile în care este de aşteptat ca o parte însemnată dintre membrii PNL să renunţe la alianţa cu PSD şi să treacă de partea democrat-liberalilor.

Prezent vineri la Suceava, vicepreşedintele PDL, Cezar Preda a declarat, că unitatea USL ţine de menţinerea lui Emil Boc ca preşedinte al PDL. Din punctul său de vedere „USL va avea o mare problemă dacă Vasile Blaga va ajunge preşedinte al partidului întrucât mulţi liberali doresc o alianţă de dreapta şi nu una de stânga”.

Cezar Preda a declarat într-o întâlnire cu presa locală, realizată în afara sediului PDL, că USL are o mare problemă dacă va fi ales Vasile Blaga preşedinte al PDL întrucât sunt mulţi liberali care doresc o alianţă de dreapta şi de abia aşteaptă să iasă din alianţa de stânga. „Unitatea USL se menţine dacă va ieşi Emil Boc preşedinte. Odată cu alegerea lui Vasile Blaga preşedinte al PDL, USL are o mare problemă. Odată ce Blaga iese preşedinte sunt foarte mulţi liberali care doresc o alianţă de dreapta şi să iasă din alianţa de stânga”, a explicat vicepreşedintele PDL.

El a mai arătat că este falsă teza că Vasile Blaga are acelaşi discurs cu Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Cezar Preda a ţinut să reamintească faptul că indiferent cine va câştiga alegerile interne în PDL, partidul va rămâne cu mari probleme de recredibilizare.
Totodată, vicepreşedintele PDL a mai spus că situaţia actuală a partidului a fost determinată şi de un mare paradox privind promovarea în funcţii executive.

„Oamenii normali intră în partid, devin militanţi şi luptă pentru a se responsabiliza într-o funcţie executivă. Unii intră însă direct pe funcţii şi pe urmă începe să le placă politica”, a mai spus Cezar Preda.
El a mai adăugat că un alt paradox este cel prin care unii miniştri cer demisia premierului şi apoi rămân în Cabinet şi sunt chiar susţinători ai acestuia în alegerile din partid.

„Primul ministru poate să ceară demiterea unui ministru şi aceasta se numeşte remaniere, dar niciodată un ministru să ceară demisia primului ministru şi să rămână în Cabinet. PDL are miniştri care au cerut demisia lui Emil Boc şi acum sunt pe listele lui ca susţinători”, a mai declarat vicepreşedintele PDL care a evitat să nominalizeze miniştrii care au cerut demisia premierului.

Vicepreşedintele PDL a mai declarat că adevărata opţiune a liderilor PDL pentru preşedintele formaţiunii a fost făcută în duminica în care Vasile Blaga şi Emil Boc şi-au anunţat candidaturile la funcţia de preşedinte PDL, printre cei care îl susţineau pe Blaga fiind mulţi dintre cei care se află acum în lista de susţinători ai lui Boc.

“O bătălie internă nu poate ştirbi prietenia mea cu Gheorghe Flutur”

Vicepreşedintele PDL a mai arătat că Gheorghe Flutur şi-a schimbat opţiunea şi îl susţine acum pe Emil Boc pentru că aşa a considerat el că este mai bine pentru cariera sa.
„Am negat afirmaţia că Gheorghe Flutur şi-a schimbat opţiunea pentru că judeţul a primit bani de la Guvern. El şi-a schimbat opţiunea pentru că aşa consideră el că e mai bine pentru cariera sa politică”, a spus Preda care a subliniat că o bătălie internă nu poate ştirbi prietenia lui cu Gheorghe Flutur.

Solicitat să comenteze afirmaţii lui Cezar Preda, vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a evitat să răspundă.
El a spus că se află la Ierusalim unde face parte din delegaţia Patriarhiei BOR care aduce Lumina Sfântă şi că nu face politică şi nici campanie internă în partid în Vinerea Mare.
„Nu fac politică şi nici campanie internă în partid, în Vinerea Mare”, a spus Gheorghe Flutur.