Primarul din Mitocu Dragomirnei anunță că va fi candidatul PSD la alegerile locale. El a fost ales din partea PMP și de aproape doi ani era membru PNL


Intră acum și în grupul de

Primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a anunțat, vineri, că va candida din partea PSD la alegerile locale din acest an.

El a spus că pentru a obține finanțare pentru proiectele pe care le propune în comună a beneficiat de spriji important al deputatului PSD Eugen Bejinariu, dar și al deputatului PSD Gheorghe Șoldan.

„Prima dată mulțumesc Bunului Dumnezeu, apoi domnului deputat Eugen Bejinariu, care, datorită respectului și prețuirii pe care le are din partea colegilor dumnealui din Guvernul României, m-a sprijinit îndeaproape pentru a susține mai multe proiecte pentru localitatea Mitocu Dragomirnei”, spune Reziuc.

El a subliniat că dacă acum comuna are obținută finanțarea pentru asfaltarea a peste 10 km de drum în localitate, aceasta se datorează în cea mai mare parte domnului deputat Eugen Bejinariu, care l-a susținut foarte mult, în special pentru clarificarea situației juridice a drumurilor din satul Dragomirna.

Totuși, Reziuc spune că cel mai important proiect pe care comuna și-l dorește este înființarea rețelei de gaze naturale.

„În acest sens, întrucât proiectul este unul foarte mare, am avut întâlnire cu domnul Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, apoi cu domnul Sterian Ion, director general al Transgaz. În cadrul întâlnirilor la care a participat și domnul deputat George Șoldan, am mai susținut și cerut sprijin pentru proiectele pe care le avem depuse în vederea finanțării nerambursabile prin Programul Național Anghel Saligny și Compania Națională de Investiții”, a spus primarul.

În final, Reziuc i-a informat pe locuitorii comunei că la alegerile locale din acest an va fi candidat din partea Partidului Social Democrat.

Radu Reziuc a candidat și a fost ales primar din partea PMP, iar în iunie 2022 a anunțat că s-a înscris în PNL.

Acum el va fi candidatul PSD la alegerile locale.


Intră acum și în grupul de