USL Suceava s-a decis: PSD se va bate pentru presedintia CJ, iar ACD (PNL-PC) pentru Primaria Suceava

USL Suceava intră în linie dreaptă pentru câştigarea alegerilor locale din 2012, după ce în cadrul şedinţei de vineri, formaţiunea politică formată din PSD, PNL şi PC şi-a stabilit candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului Suceava, precum şi configuraţia politică a listelor de consilieri pentru aceste două deliberative, informează USL Suceava, într-un comunicat de presă. „Suntem foarte motivaţi şi determinaţi să câştigăm aceste alegeri pentru că suntem alternativa politică de care judeţul Suceava şi sucevenii au nevoie. Suntem hotărâţi să scăpăm cetăţenii acestui judeţ şi ai acestei ţări de PDL”, se arată în documentul semnat de liderii PSD si PNL Suceava, Cătălin Nechifor, respectiv Ştefan Alexandru Băişanu, reprezentatul ACD (PNL-PC) la Suceava.

Potrivit sursei citate, candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava va fi desemnat de PSD, în timp ce candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Suceava va fi desemnat de către ACD (PNL-PC). „Lista de candidaţi pentru componenţa Consiliului Judeţean Suceava va fi realizată în raport de 5/4 PSD/ACD, acest algoritm fiind valabil pentru întreaga listă. Lista de candidaţi pentru componenţa Consiliului Local al Municipiului Suceava va fi realizată în raport de 1/1ACD/PSD, acest algoritm fiind valabil pentru întreaga listă. Funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în condiţiile câştigării majorităţii în acest deliberativ, vor fi ocupate de câte un reprezentant al PSD, respectiv ACD. Funcţiile de viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ, în condiţiile câştigării majorităţii în acest deliberativ, vor fi ocupate de câte un reprezentant al PSD, respectiv ACD”, precizează documentul citat.

Semnatarii comunicatului de presă au ţinut să menţioneze că pentru stabilirea acestor lucruri, s-a ţinut cont de măsurătorile sociologice pe care le-a efectuat recent fiecare parte componentă a Uniunii Social Liberale, „astfel încât să avem la baza discuţiilor două instrumente de lucru determinate în mod profesionist, obiectiv şi corect”. „Din analiza sondajelor efectuate de fiecare parte, s-a constatat că rezultatele acestora nu diferă foarte mult, acest lucru indicând că aceste sondaje reflectă la această dată opţiunile politice pe care le au sucevenii. Îmbucurător este faptul că amândouă sondajele au arătat că Uniunea Social Liberală este opţiunea politică a 64% dintre suceveni, un semnal politic care demonstrează că sucevenii îşi pun speranţele în noi şi în proiectele noastre”, se mai arată în comunicatul remis de USL Suceava.

Potrivit deciziilor interne din PSD şi PNL, candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava va fi preşedintele organizaţiei, deputatul Cătălin Nechifor, iar candidatul PNL Suceava pentru funcţia de primar al municipiului va fi liderul organizaţiei, Alexandru Băişanu.