PSD Suceava organizeaza dezbatere publica privind strategia de dezvoltare a judetului pana in 2020

Organizaţia Judeţeană PSD Suceava organizează o dezbatere publică referitoare la „Strategia de dezvoltare economică şi socială a judeţului Suceava 2010-2020”, se arată într-un comunicat al partidului semnat de vicepreşedintele organizaţiei, Ovidiu Milici.

„Considerăm că această dezbatere este de maximă importanţă pentru toţi cei interesaţi de dezvoltarea judeţului nostru, orice opinie legată de acest subiect fiind binevenită şi necesară”, se arată în comunicat.

PSD Suceava invită la dezbatere reprezentanţii tuturor ONG-urilor din judeţ, ai mediului de afaceri, ai mass-mediei, ai sindicatelor, ai mediului academic şi preuniversitar, ai cultelor precum şi ai partidelor politice să participe la această dezbatere.

Evenimentul va avea loc joi, 14 iulie 2011, ora 13.00, în sala de conferinţe „Hora” a Hotelului Continental Arcaşul din municipiul Suceava.

Iniţiativa PSD Suceava privind dezbaterea strategiei de dezvoltare a judeţului vine după ce preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, anunţase în luna mai o astfel de dezbatere pentru luna iunie, la care urmau să participe toate persoanele interesate.

Până în prezent, CJ Suceava nu a organizat o largă dezbatere a strategie de dezvoltare a judeţului, viziunea generală asupra dezvoltării fiind postată pe site-ul Consiliului Judeţean Suceava.